In orice sistem, fie el politic, administrativ sau de altă natură, rezultatul muncii unei echipe ține atât de calitatea profesională a membrilor acesteia, cât mai ales de felul în care e condusă. Prin urmare, performanța apare când ambele cerințe sunt satisfăcute.
Un sistem se poate reforma atunci când cei mai buni sunt implicați. Când cei de bună credință sunt ascultați. Și când motivele reformei și schimbării sunt sincere, oneste și în folosul celor mulți.
Străduința de a îmbina toate acestea trebuie să fie un îndreptar de onoare pentru fiecare lider. Pentru fiecare conducător, administrator sau politician.
În ceea ce ma privește, ca PRIMAR nu pot accepta compromisuri, mai ales când vine vorba de administrație. Asta fiindcă rămân convins că politicul nu trebuie sa interfereze cu aceasta. Administrația sănătoasă și îndreptată către nevoile comunității, trebuie separată clar de politic. Locul politicului este în Parlament,așa cum locul administrației este în mijlocul comunității.
Prin urmare, voi aduce tot efortul și priceperea mea alături de cei care susțin și cred în aceste principii și valori.
Cu toată considerația,
Roșu Flavius Alin
PRIMAR